FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare.
FUMEGÁ vb. (înv.) a afuma. (Soba ~.)
fumegá (-g, fumegát), vb. – 1. A scoate fum. – 2. A face aburi. Lat. fŭmĭgāre (Pușcariu 670; Candrea-Dens., 678; REW 3570; DAR), cf. fum. – Der. fumegător, adj. (care fumegă); fumegos (var. fumegăios), adj. (care fumegă); fumegai (var. fumigai), s. n. (fumăraie). – Der. neol. fumiga, vb. (a fumiga); fumigați(un)e, s. f., din fr.
fumegá vb., ind. prez. 3 sg. fúmegă
A FUMEGÁ pers. 3 fúmegă intranz. 1) A arde înăbușit, fără flacără, scoțând fum. 2) A scoate aburi. /lat. fumigare