FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera.
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerării; pl. fulgerări
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /lat. fulgerare
FULGERÁRE ~ări f. 1) v. A FULGERA. 2) v. FULGER. 3) fig. Lumină de scurtă durată (ca un fulger). 4) fig. Interval de timp foarte scurt; clipă. 5) pop. Senzație dureroasă, violentă, dar scurtă. /v. a fulgera
FULGERÁ vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
fulgerá vb., ind. prez. 3 sg. fúlgeră
răzbói-fúlger s. n.
tren-fúlger s. n.