FÂLFÂÍRE, fâlfâiri, s. f. Acțiunea de a fâlfâi și rezultatul ei; zgomot caracteristic zborului unei păsări; fluturare, fâlfâit, fâlfâitură. – V. fâlfâi.
FÂLFÂÍRE s. v. fâlfâit.
fâlfâíre s. f., g.-d. art. fâlfâírii; pl. fâlfâíri
FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre păsări) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoțește zborul. 2. Intranz. și tranz. A (se) legăna (o pânză, un steag, o batistă etc.) în bătaia vântului sau prin mișcarea mâinii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacără) A pâlpâi. [Var.: fâlfăí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.
A FÂLFÂÍ pers. 3 fâlfâie intranz. 1) (despre păsări) A bate din aripi în timpul zborului, producând un zgomot caracteristic. 2) (despre pânze, drapele etc.) A se mișca neregulat în diferite direcții; a flutura. /Din fâl
A SE FÂLFÂÍ mă fâlfâi intranz. fam. A rosti neclar unele sunete (din cauza lipsei dinților). /Din fâl
FÂLFÂÍ vb. 1. (rar) a pâlpâi, a sfârâi, (Bucov.) a păbâi. (O pasăre ~ din aripi.) 2. v. flutura. 3. a agita, a clătina, a flutura, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (A ~ batista.)
fâlfâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fâlfâie, imperf. 3 sg. fâfâiá