DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra.dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváțăA DEZVĂȚÁ dezvăț tranz.
A face să se dezvețe. /dez- + a învățaA SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învățaA (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnuiA dezvăța ≠ a deprindeA se dezvăța ≠ a se deprinde