DENOTÁT s. n. Obiect denumit de un nume; semnificat. – Din fr. dénoté.
DENOTÁT s.n. Referentul, obiectul pe care îl semnifică un anumit cuvânt; semnificat. [Cf. fr. denoté].
DENOTÁT s. n. obiectul denumit de un anumit cuvânt; semnificat. ( fr. dénoté)
denotát s. n., pl. denotáte
DENOTÁ, pers. 3 denótă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
A DENOTÁ pers. 3 denótă tranz. 1) A arăta printr-o trăsătură caracteristică. 2) A exprima un sens, o semnificație. /fr. dénoter, lat. denotare
DENOTÁ vb. I. tr. A vădi, a arăta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -tă. / fr. dénoter, it., lat. denotare].
DENOTÁ vb. tr. a vădi, a arăta; a indica; a exprima un anumit sens. ( fr. dénoter, lat. denotare)
DENOTÁ vb. a arăta, a atesta, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.)
denotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. denótă; conj. prez. 3 sg. și pl. denóte