DÁTINĂ, datini, s. f. 1. Obicei sau deprindere consfințită în timp și devenită tradițională pentru o colectivitate de oameni; tradiție, uzanță. 2. (Rar) Regulă, tipic. – Din sl. dĕdina „moștenire”.DÁTINĂ s. 1. fel, obicei, rânduială, tradiție, uz, uzanță, (înv. și pop.) rând, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orândă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adat. (Așa-i ~ din bătrâni.)
2. v. cutumă.dátină s. f., g.-d. art. dátinii; pl. dátinidátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).DÁTINĂ ~i f. Obișnuință de viață colectivă, tradițională, devenită lege nescrisă a unui popor sau a unei comunități omenești. [G.-D. datinei] /sl. dĕdina