CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniș acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.CURĂTÚRĂ, curături, s. f. 1. Loc într-o pădure, curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniș acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. –(ă)turăCURĂTÚRĂ s. (înv. și pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. și reg.) secătură, seci, (reg.) gărină, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. și nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. și Transilv.) târșeală.
CURĂTÚRĂ s. v. parchet.curătúră1 s.f. sg. (reg.) 1. curățire, curățitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de pășunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămășițele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb). curătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.curătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúri