CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio.
CONFORMÁȚIE s.f. Structură (fizică) a unui corp, a unui teren etc.; fel în care este organizat un corp; constituție. [Var. conformațiune s.f. / cf. fr. conformation, lat. conformatio].
CONFORMÁȚIE s. f. structură fizică a unui corp, a unui teren, a unei substanțe; constituție (I, 2). ( fr. conformation, lat. conformatio)
CONFORMÁȚIE s. 1. v. configurație. 2. v. relief. 3. constituție, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o ~ delicată ori robustă.)
conformáție s. f. → formație
CONFORMÁȚIE ~i f. Formă exterioară; aspect general; configurație; constituție. [Art. conformația; G.-D. conformației; Sil. -ți-e] /fr. conformation, lat. conformatio, ~onis
conformațiúne f. (lat. conformatio, -ónis). Felu cum e constituit (organizat) un corp: conformațiunea organelor. Și -áție.
CONFORMÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Aspectul morfologic de ansamblu al corpului cuprinzînd atît modul de dezvoltare cît și raporturile dintre diferite regiuni corporale; constituție. ♦ Structură fizică generală a unei suprafețe de teren. 2. (CHIM.) Geometrie moleculară rezultată prin rotirea în moleculă a atomilor sau a grupelor de atomi în jurul unor axe moleculare (legături). Cauzele apariției c. se află în interacțiunea de respingere reciprocă a atomilor și grupărilor atomice, inclusiv a atomilor de hidrogen.