COMPĂTIMÍRE, compătimiri, s. f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; părere de rău, milă față de starea, de suferințele cuiva. – V. compătimi.
COMPĂTIMÍRE s.f. Acțiunea de a compătimi și rezultatul ei; compasiune. [ compătimi].
COMPĂTIMÍRE s. milă, (livr.) compasiune, (fran-țuzism înv.) comizerație. (Sentiment de ~ pentru cineva.)
compătimíre s. f. → pătimire
compătimíre f. Regret p. altu, compasiune.
COMPĂTIMÍ, compătimesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea sau a manifesta părere de rău față de suferințele cuiva. 2. Intranz. (Înv.) A suferi împreună cu altcineva; a lua parte la suferința cuiva. – Con1- + pătimi (după fr. compatir).
A COMPĂTIMÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a deplânge; a deplora; a jeli; a jelui; a căina. 2. intranz. A fi cuprins de compasiune față de suferințele cuiva; a suferi împreună. /con- + a pătimi
COMPĂTIMÍ vb. IV. 1. tr. A avea sau a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva. 2. intr. (Înv.) A suferi împreună cu cineva, a participa la suferința cuiva. [ con- + pătimi, după fr. compatir].
COMPĂTIMÍ vb. tr. a avea, a manifesta milă față de suferințele sau de nenorocirea cuiva; a compasiona. (după fr. compatir)
COMPĂTIMÍ vb. a căina, a deplânge, a plânge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tângui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru situația în care se afla.)
compătimí vb. → pătimi
compătimésc v. tr. (d. com- și pătimesc; d. fr. compatir). Regret nenorocirea altuĭa.