CLOCÍT1 s. n. Faptul de a (se) cloci. – V. cloci.
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Care a căpătat un miros urât și un gust prost (în urma șederii îndelungate); stătut. – V. cloci.
CLOCÍT1 s. n. Faptul de a cloci (1).
CLOCÍT2, -Ă, clociți, -te, adj. (Despre lichide, alimente) Stătut, stricat, alterat. – V. cloci.
CLOCÍT adj. împuțit, răsuflat, stătut, trezit, (reg.) mocnit, zăcut, (prin Mold.) băhnit, (prin Mold. și Bucov.) bâhlit. (Apă ~.)
CLOCÍT s. v. clocire.
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.
A CLOCÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre păsări) A sta pe ouă (un anumit timp) pentru a scoate pui. 2) pop. A-și trece vremea fără nici un rost; a lenevi; a trândăvi; a lenoși. 2. tranz. 1) (ouă) (despre păsări) A încălzi (un anumit timp) pentru a scoate pui din ele. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A pune la cale în taină; a întreprinde pe ascuns; a urzi; a unelti; a țese. /bulg. kloți
A SE CLOCÍ se ~ésc intranz. rar (despre substanțe lichide) A-și pierde proprietățile pozitive (sub influența căldurii, umezelii etc.); a se strica; a se altera. /bulg. kloți
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a plănui, a urzi. ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urât; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se moleși de trândăvie. Fata ei se clocise de ședere (ISPIRESCU). – Bg. kloči.
CLOCÍ vb. a se împuți, (prin Mold. și Bucov.) a se bâhli. (Apa s-a ~.)
CLOCÍ vb. v. lenevi, trândăvi.
CLOCÍ, clocésc, vb. IV. ~ (din cloc; după Miklosich, Pascu, Dicț. Acad. Rom. și Scriban bg. kločă = a cotcorozi, dar care este, după toate probabilitățile, o creație expresivă din limba rom.)
clocí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 sg. și pl. cloceáscă
clocésc v. tr. și intr. (bg. kločy, cloncănesc, rudă pin [!] sunet cu lat glocire, a cloncăni, cu it. chiocciare, a cloncăni, cu sp. cloquear ș. a.; alb. kločis, cloncănesc, vgr. klózo, cloncănesc, ngr. closó, clocesc, cloncănesc. V. cloșcă, clocotesc, cloncănesc). A ședea pe oŭă și a le încălzi ca să ĭasă puiĭ. Fig. Staŭ loculuĭ nelucrînd: a cloci toată ziŭa´n casă. Coc (prepar) răzbunare: ĭ-o clocesc eŭ! V. refl. A se strica (a se împuți de ședere): apa s´a clocit în chĭup.