CIÚCIURE, ciuciuri, s. m. Plantă erbacee acoperită cu peri moi, cu flori violete sau albastre (Campanula glomerata). – Et. nec.
CIÚCIURE s. (BOT.; Campanula glomerata) (Bucov.) clopoței (pl.).ciúciure (bot.) s. m., art. ciúciurele; pl. ciúciuriCIÚCIUR, ciuciure, s. n. (Rar) Uluc, jgheab pe care curge apa la un izvor, la o fântână. – Probabil formație onomatopeică.CIÚCIUR s. v. ciuroi, șipot.ciúciur (izvor cu jgheab) s. n., pl. ciúciurecĭucĭúr n., pl. urĭ și e (bg. čučur, izvor, canelă, čučurkam, curg încet, mă scurg, čurkam, curg țîrîit, č*******m, țîrîĭ, ciripesc; ung. csücs, cĭucĭur; toate imit., ca și rom. cĭuruĭ, țîrîĭ ș. a. Bern 1, 131). Botu unuĭ ibric, uneĭ cănĭ. Canal de lemn pin [!] care se scurge apa curgînd pin aer. – În Olt. țuțur.