BUCĂȚEA

Print Friendly, PDF & Email

BUCĂȚEÁ, bucățele, s. f. Bucățică. – Bucată + suf. -ea.
BUCĂȚEÁ, bucățele, s. f. Bucățică. – Din bucată + suf. -ea.
BUCĂȚEÁ s. v. bucățică, fărâmă, pic.
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.
A BUCĂȚÍ~ésc tranz. (ființe sau obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. /Din bucată
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfâșia în bucăți; a îmbucătăți. – Din bucată.
BUCĂȚÍ vb. v. îmbucătăți.
bucățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bucățeáscă
bucățesc v. tr. Fac bucățĭ, fragmentez. – În nord și bî-.

« Înapoi la dicționar