BRUIÉRE s. f. Acțiunea de a bruia. [Pr.: bru-ie-] – V. bruia.
BRUIÉRE s.f. Acțiunea de a bruia; bruiaj. [Pron. bru-ie-. [ bruia].
BRUIÉRE s. v. bruiaj.
bruiére

s. f. (sil. bru-ie-)
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba recepția unor semnale electromagnetice, a unei emisiuni radiofonice. [Pr.: bru-ia] – Din fr. brouiller.
A

BRUIÁ ~iéz tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică. [Sil. bru-ia] /fr. brouiller
BRUIÁ vb. I. tr. A perturba recepționarea undelor electromagnetice. [Pron. bru-ia, p.i. 3,6 -iază, ger. -ind. / fr. brouiller].
BRUIÁ vb. tr. a perturba o audiție radiofonică. ( fr. brouiller)
BRUIÁ, bruiez, vb. I. Tranz. A perturba o emisiune radiofonică. – Fr. bruire.
bruiá vb. (sil. -ia), ind. prez. 1 sg. bruiéz, 3 sg. și pl. bruiáză, 1 pl. bruiém (sil. -iem); conj. prez. 3 sg. și pl. bruiéze