BLAJÍN,

-Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
BLAJÍN,

-Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Bun la inimă; blând, pașnic, prietenos. ♦ (Despre figură, fire, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe; binevoitor. – Slav (v. sl. blažĕnŭ).
BLAJÍN adj. blând, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.)
Blajin ≠ avan, crud, laudă, elogiu
blajín

(blajínă), adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s. m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de râul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.
blajín adj. m., pl. blajíni; f. sg. blajínă, pl. blajíne
blajín,

-ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.
BLAJÍN

~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blând; pașnic. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blând. Privire

~ă. /sl. blažĕnu
BLAJÍNI s. pl. (MITOL. POP.) (Bucov.) rohmani (pl.).