AVÂNTÁRE s. f. Acțiunea de a (se) avânta. – V. avânta.avântáre s. f., g.-d. art. avântăriiAVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. (Rar) A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. A insufla avânt. – A3 + vânt.A AVÂNTÁ avânt tranz. 1) A face să se avânte. 2) A împinge cu energie înainte (pe cineva sau ceva). /a + vântA SE AVÂNTÁ mă avânt intranz. 1) A se repezi înainte (spre cineva sau ceva) cu avânt. 2) A-și lua avânt; a se angaja cu îndrăzneală într-o acțiune; a se lansa. ~ în lucru. /a + vântAVÂNTÁ, avấnt, vb. I. 1.
Refl. și tranz. A (se) repezi plin de însuflețire (spre cineva sau ceva). Refl. A-și deschide drum cu îndrăzneală. 2. Tranz. A împinge cu energie înainte pe cineva sau ceva; a imprima o mișcare violentă. Câteva voinicești lovituri de lopată avântară micul vas departe de coastă (ODOBESCU). (Rar) A insufla avânt. – Din a3 + vânt.AVÂNTÁ vb. 1. v. sări. 2. a se lansa. (Se ~ într-o acțiune.)avântá vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 3 sg. și pl. avântă2) avînt și -éz, a -á v. tr. (d. vînt orĭ lat. adventare, deosebit de adventare, a sosi. V. zvînt). Răped [!], arunc: a avînta barca pe valurĭ. V. refl. Mă răped, mă arunc: a te avînta la luptă, în luptă.