ATESTÁT1, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva (mai ales certificat sau diplomă de studii). – Din germ. Attestat.
ATESTÁT2, -Ă, atestați, -te, adj. (Despre fapte, situații etc.) Care este dovedit, confirmat. Care există în scris. (Despre cercetători, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad. – V. atesta.
ATESTÁT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum attestari – a depune mărturie].
ATESTÁT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. ( germ. Attestat)
ATESTÁT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.
ATESTÁT s. v. certificat, diplomă.
atestát s. n., pl. atestáte
atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.
ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. A exista în scris. A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.
A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /fr. attester, lat. attestari
ATESTÁT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /germ. Attestat
ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / fr. attester, cf. lat. attestari testis – martor].
ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. ( fr. attester, lat. attestari)
ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).
ATESTÁ vb. 1. v. confirma. 2. v. denota.
A atesta ≠ a contesta
atestá (-téz, atestát), vb. – A face dovada, a confirma. Fr. attester. Conjug. eu atest este înv. – Der. atestat, s. n. (certificat); atestație, s. f. (atestare); atestator, adj. (care dovedește).
atestá vb., ind. prez. 1 sg. atést, 3 sg. și pl. atéstă
atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur [!]. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.