ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. A da cuiva ceva, azvârlindu-i;. A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.
ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări. 2. Tranz. A împrăștia sămânța; a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A scoate; a emite. O văzură… aruncând văpaie din gura ei (ISPIRESCU). A răspândi lumină, umbră etc. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să meargă pe o anumită cale, să ajungă într-o anumită situație (rea), a împinge spre… ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. A arunca în închisoare = a întemnița. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (În expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.
ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. și Maram.) a țipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanța.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a s*****i. (~ săgeți.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăștia.
aruncá (arúnc, aruncát), vb. – 1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v. fr. arôtsé, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea, ca de ex. în relația *manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, lat. *averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s. n. (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adj. (care aruncă); aruncătură, s. f. (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere).
aruncá vb., ind. prez. 1 sg. arúnc, 3 sg. și pl. arúncă
A ARUNCÁ arúnc 1. tranz. 1) A face să ajungă, printr-o mișcare bruscă, la o oarecare depărtare; a azvârli. ~ o piatră. ~ flori pe scenă. ◊ ~ (ceva) în aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fără chibzuială. A-și ~ ochii (sau privirea) a) a privi în grabă; b) a examina superficial. ~ (cuiva) mănușa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A îndepărta, considerând inutil; a azvârli. 3) A face să iasă din interiorul său. Vulcanul aruncă lavă. 4) fig. (persoane) A face să ajungă într-o anumită situație (de obicei defavorabilă). ◊ ~ în (sau la) închisoare a întemnița. 5) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe corp în grabă. 6) fig. (mai ales bani) A folosi în mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a azvârli. ~ cu pietre în geam. ◊ ~ din copite a azvârli. /lat. eruncare
A SE ARUNCÁ mă arúnc intranz. 1) (despre ființe) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcție. ~ în apă. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a ataca. Câinele s-a aruncat la el. ◊ ~ în partea cuiva (sau la cineva) a semăna cu cineva (la înfățișare, la caracter). /lat. eruncare
arúnc, a -á v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvîrl, trimet cu forță pin [!] aer: a arunca o peatră [!] peste gard. Daŭ la o parte, lepăd: a arunca gunoĭu afară. Fig. Resping: a-l arunca pe dușman peste rîŭ. A-țĭ arunca ochiĭ, a-țĭ îndrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l învinovăți. V. refl. Mă răped: a te arunca la asalt. Mă vărs: Prutu se aruncă în Dunăre (Barb. după fr. se jeter). Semăn, am asemănare: copilu se aruncă spre tată-su, în partea luĭ tată-su. V. intr. Copiiĭ aruncă cu petre [!] în nuc.