AMINTE

AMINTE

AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a dori (să facă ceva), a avea chef (de ceva). – A3 + minte.
AMÍNTE adv. : A(-și) aduce ~ a(-și) aminti. Aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atenție. A lua ~ a ține seama de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva. /a + minte
AMÍNTE adv. (În expr.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a nu trece cu vederea. A lua aminte la ceva = a fi atent la ceva, a observa cu atenție ceva. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = a avea chef (de ceva). ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire; luare-aminte = atenție, grijă. – Din a3 + minte.
amínte adv.
amínte adv. (a 4 și minte). Aduc aminte, amintesc, chem în memorie: ĭ-am adus aminte toate saŭ de toate, îmĭ aduc aminte ce-a fost. Ĭaŭ aminte, observ, îs atent, bag de samă [!]: luațĭ aminte la vorbele mele. Mĭ-e aminte (Munt.), mă gîndesc, îs dispus: acum nu mĭ-e aminte de joc.
adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce
adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte
ADUCERE-AMÍNTE s. v. amintire.
adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte
luáre-amínte s. f. (sil. lu-a-) [-re-a- pron. re-a în tempo lent, -rea- în tempo rapid], art. luárea-amínte, g.-d. art. luării-amínte