AMBRÓZIE s. f. (În mitologia greacă) Hrană aromată a zeilor, despre care se credea că dă nemurire și tinerețe veșnică; p. ext. băutură minunată. – Din fr. ambroisie, lat. ambrosia.
AMBRÓZIE s.f. 1. (Mit.) Hrana zeilor olimpici, care în credințele antice avea puterea de a păstra tinerețea veșnică și nemurirea. 2. (Bot.) Plantă aromatică din familia compozeelor. [Gen. -iei. / lat., gr. ambrosia].
AMBRÓZIE s. f. 1. (mit.) hrană a zeilor, despre care se credea că are puterea de a păstra tinerețea veșnică. 2. plantă aromatică din familia compozeelor. ( fr. ambroisie, lat., gr. ambrosia)
AMBRÓZIE s. f. (În mitologia greacă) Hrană aromată a zeilor, despre care se credea că dă nemurire și tinerețe veșnică; p. ext. băutură minunată. – Fr. ambroisie (lat. lit. ambrosia).
ambrózie s. f. (sil. -zi-e), art. ambrózia (sil. -zi-a), g.-d. art. ambróziei; pl. ambrózii
ambrózie f. (lat.ambrósia, d. vgr. ambrosia). Mit. O substanță delicioasă (de noŭă orĭ maĭ dulce de cît mĭerea și care-l făcea nemuritor pe cel ce o mînca) cu care se hrăneaŭ zeiĭ. Fig. Mîncare delicioasă. V. nectar.
AMBRÓZIE ~i f. 1) (în mitologia greacă) Hrană a zeilor care le dădea tinerețe veșnică și nemurire. 2) Băutură sau mâncare delicioasă. [G.-D. ambroziei; Sil. -zi-e] /lat. ambrosia
AMBROZIE, preot la episcopiei din Buzău. A însuflețit masele populare din București în lupta împotriva forțelor contrarevoluționare din iun. 1848. Poreclit „Popa Tun” pentru că, sfidînd moartea, s-a așezat în fața tunurilor inamice.