X

AMARĂ

AMÁRĂ, amare, s. f. Funie, cablu cu care se leagă o ambarcație de țărm sau de o altă navă. – Din fr. amarre.AMÁRĂ s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcațiilor, a navelor. [ fr. amarre].AMÁRĂ s. f. cablu pentru amararea ambarcațiilor. ( fr. amarre)AMÁRĂ, amare, s. f. Funie cu care se leagă o corabie la țărm sau de altă corabie. – Fr. amarre.amáră s. f., g.-d. art. amárei; pl. amáreAMÁR, -Ă, amari, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necăjit. ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. (Adverbial) Strașnic, cumplit. 3. Fig. Răutăcios. II. S. n. 1. Jale, tristețe; suferință, chin, necaz. ◊ Expr. A-și înghiți amarul = a suferi în tăcere. A-și vărsa amarul = a face destăinuiri, a-și spune durerea, suferința. (Cu valoare de interjecție) Vai! 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime, grămadă. Amar de vreme.Lat. amarus.A AMARÁ ~éz tranz. 1) (nave) A lega de țărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigației. /fr. amarrerAMÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireșe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. ◊ Pâine ~ă existența câștigată cu trudă. /lat. amarusAMÁRĂ ~e f. Cablu care servește la amararea diferitelor ambarcații și nave. /fr. amarreAMARÁ vb. I. tr. A fixa un obiect pe o navă sau pe altă ambarcație pentru a nu se deplasa din cauza balansului. A lega cu un cablu (o navă etc.). [ fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lanț].AMARÁ vb. tr. a fixa obiectele, instalațiile de la bordul unei (aero)nave. ( fr. amarrer)AMÁR2, -Ă, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsă desperată Un plâns amar (COȘBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele întâmplate (BART). 2. Chinuit, necăjit. Amară tinerețe am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Pâine amară = mijloace de existență câștigate cu multă trudă. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. (Adverbial) Strașnic, cumplit. Am să te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Răutăcios. – Lat. amarus.IARBĂ-AMÁRĂ s. v. granat, schinel, spilcuță.SCAI-AMÁR s. v. schinel.TRIFOI-AMÁR s. v. plutică, trifoiște.Amar ≠ dulceamár (-ră), adj.1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S. n.) Amăreală, gust amar. – 3. Cantitate (numai după o expresie cantitativă, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Pușcariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morărescu, BF, I, 178-181, a încercat să-l explice prin etimologie pop.

, din expresia atîta *mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleași ca it. mare „abundență”, sp. la mar de. Cf. observațiile împotriva acestei explicații ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatică a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidentă și în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanța de atîta curaj, față de atît curaj). În privința valorii exacte a expresiei, o construcție de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arată clar că trebuie să se înțeleagă ce amar (de mine) mai aveam, deci că exprimă compasiunea, și numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amărăcios, adj. (amar), pe care Pușcariu 74 și REW 403 îl reduc la un lat. *amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf.cios ca supărăcios, c******s etc.; amărăciune, s. f. (mîhnire, amărîre); amărăluță, s. f. (gențiană, Cicendia filiformis); amăreală, s. f. (amărăciune, plantă, Polygala vulgaris); amăreață, s. f. (amărăciune), considerat în general ca reprezentant al lat. *amarĭtia, în loc de amarĭties (Pușcariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipsește în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi și o formație internă; amărel, s. m. (ciulin); amărie, s. f. (amărăciune); amăriu, adj. (amărui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amărui, adj. (cu gust ușor amar); mărunc(ă), s. f. (Crizantemă, Chrysanthemum vulgare). Amărî, vb. (a face să capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amărăscu, s-a încercat să se explice pe baza lat. *amărῑre, din clasicul amărēscĕre (Pușcariu 75; REW 400; DAR; Pușcariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î, care indică o der. în interiorul rom., ca în pîră › pîrî, ocară › ocărî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat *amări. Explicațiile încercate pentru a justifica prezența în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu *amarrῑre), din v. germ. *marrjan, după Giuglea, Dacor., II, 390 și Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium după Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingătoare. – Der. amărîre, s. f. (amărăciune; gust amar); amărît, s. m. (nefericit, nenorocit; sărac); amărîtor, adj. (care amărăște; descurajator).amár adj. m., pl. amári; f. sg. amáră, pl. amáreamará vb., ind. prez. 1 sg. amaréz,
3 sg. și pl. amareázăamár, -ă adj. (lat. amárus, it. amáro, pv. amar, fr. amer). De un gust aspru și neplăcut (ca chinina orĭ pelinu), în opoz. cu dulce: migdale amare. Fig. Trist, plin de suferință: viața amară, zile amare. Care arată adîncă tristeță: lacrimĭ amare. Agonisit cu multă suferință: o pîne [!] amară. S. n., pl. urĭ. Chin, necaz, suferință: cine n’ a gustat amaru nu știe ce-ĭ zaharu (Prov.). A-țĭ mînca amaru cu cineva (saŭ undeva), a trăi gustînd cu cineva (saŭ undeva) zile bune saŭ rele. A-țĭ înghiți amaru, a suferi în tăcere. A-țĭ vărsa amaru, a-țĭ descărca necazu. Mare număr, mare cantitate: după atîta amar de anĭ, atîta amar de lume. O băutură alcoolică amară aperitivă originară din Olanda (și numită și biter). Cu amar, cu amărăciune: a plînge cu amar. Interj. Vaĭ: vaĭ și amar de voĭ, amar de viața ta!AMARA 1. Liman fluviatil cu apă sărată în Lunca Buzăului; c. 60 ha. Se mai numește și Balta Amară. 2. Liman fluviatil cu apă sărată pe cursul inferior al Ialomiței, lîngă S******a; 156 ha. Ad. max.: 3 m. Calitățile terapeutice ale lacului (apă minerală sulfată, cloruro-sodică și magneziană și nămol sapropelic) au determinat dezvoltarea stațiunii balneoclimaterice cu același nume. 3. Com. în jud. Ialomița, pe malul lacului cu același nume: 7.314 loc. (1991). Întreprindere de panificație. Stațiune balneoclimaterică, cu funcționare permanentă din anul 1900, renumită pentru valoarea curativă a nămolului și a apelor traumatice, ginecologice și a unor boli asociate. Sanatoriu balnear.
Povestitor:
Related Post

This website uses cookies.