AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu o persoană de alt s*x fără a fi căsătorit cu aceasta; (pop.) iubit, ibovnic. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.
AMÁNT, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care are relații intime de dragoste cu cineva în afara căsătoriei; ibovnic. 2. Persoană care iubește și este iubită la rândul ei de altă persoană de sens contrar. [ fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis].
AMÁNT, -Ă s. m. f. cel care întreține relații de dragoste cu cineva în afara căsătoriei. ( fr. amant)
AMÁNT, -Ă, amanți, -te, s. m. și f. Persoană care întreține relații de dragoste cu cineva, fără a fi căsătorit cu acela; ibovnic. – Fr. amant (lat. lit. amans, -ntis).
AMÁNT s. c******n, iubit, prieten, (pop.) amorez, drăguț, ibovnic, (înv.) libovnic, (arg.) gagic, gagiu.
amánt (amántă), adj. – Îndrăgostit, iubit. Fr. amant. Cuvînt de expresivitate literară în perioada romantică, a decăzut apoi ajungînd să aibă o rezonanță vulg., ca maîtresse în fr.
amánt s. m., pl. amánți
amánt, ă s. (fr. amant, d. lat. ámans, amántis). Ibovnic, ĭubit (persoană ĭubită fără căsătorie).
AMÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care întreține relații intime cu cineva în afara căsătoriei. /fr. amant, lat. amans, ~ntis