ALVEOLÁRE, alveolări, s. f. (Geol.) Formare a alveolelor eoliene.[Pr.: -ve-o-] – De la alveolă.
alveoláre s. f., g.-d. art. alveolării
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care aparține alveolelor dentare, referitor la alveole. ◊ Consoană alveolară (și substantivat, f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Din fr. alvéolaire.
ALVEOLÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de alveolele dentare; propriu alveolelor dentare. Nervi ~i. Consoană ~ă. [Sil. -ve-o-] /fr. alvéolaire
ALVEOLÁR, -Ă adj. Referitor la alveole, cu alveole. ◊ Consoană alveolară (și s.f.) = consoană articulată cu limba la nivelul alveolelor dinților de sus. [Cf. fr. alvéolaire].
ALVEOLÁR, -Ă adj. referitor la alveole; cu alveole. ◊ (despre un fenomen) articulat la nivelul alveolelor dinților superiori. ( fr. alvéolaire)
ALVEOLÁR, -Ă, alveolari, -e, adj. 1. Care e în legătură cu alveolele dentare. 2. Care are alveole (2). [Pr.: -ve-o-] – Fr. alvéolaire.
alveolár adj. m. (sil. -ve-o-), pl. alveolári; f. sg. alveoláră, pl. alveoláre
alveolár, -ă adj. (d. alveolă; fr. alvéolaire). În formă de alveolă. Așezat la alveole: nervĭ alveolarĭ, abces alveolar (abubă).