ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; izgonire. – V. alunga.
ALUNGÁRE, alungări, s. f. Acțiunea de a alunga; îndepărtare, izgonire.
ALUNGÁRE s. 1. v. izgonire. 2. v. surghiunire.
alungáre s. f., g.-d. art. alungării; pl. alungări
alungáre f. Acțiunea de a alunga.
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după…; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare ( longus).
A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (ființe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gânduri, stări sufletești etc.) A da la o parte; a înlătura. /lat. allongare
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a îndepărta. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! (SADOVEANU). 2. A se lua, a alerga după…; a urmări, a fugări. Un dulce copilaș… alungă un fluturaș (ALECSANDRI). – Lat. *allongare.
ALUNGÁ vb. 1. v. izgoni. 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
A alunga ≠ a chema, a primi
alungá (alúng, alungát), vb. – A îndepărta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Pușcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) și lat. elongare › fr. éloigner. DAR și REW consideră că este posibilă der. directă din ēlŏngāre. Cf. lung. – Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit); alungător, adj. (care alungă; prigonitor).
alungá vb., ind. prez. 1 sg. alúng, 3 sg. și pl. alúngă
alúng, a -á v. tr. (lat. allongare = elongare, de la longus, lung). Fugăresc: copilu alungă fluturiĭ. Exclud: a fost alungat din sală. V. refl. Mă ĭaŭ la goană: copiiĭ se alungă uniĭ pe alțiĭ, lupiĭ se alungă după pradă.