ALTOÍT1 s. n. Faptul de a altoi2. – V. altoi2.ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.ALTOÍT1 s. n. Faptul de a altoi2.ALTOÍT2, -Ă, altoiți, -te, adj. Care a fost supus altoirii. – V. altoi2.ALTOÍT adj. (înv. și reg.) prăsad. (Măr ~.)altoít s. n.ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.A ALTOÍ ~iésc tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /ung. oltaniALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului. 2.
(Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Magh. oltani.ALTOÍ vb. (înv. și reg.) a prăsădi. (A ~ o plantă.)ALTOÍ vb. v. atinge, bate, inocula, lovi, vaccina.altoí (altoiésc, altoít), vb. – 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la var. – Der. altoială, s. f. (altoire); altoi, s. n. (ramură folosită la altoire); altoior, adj. (care altoiește); altoitură, s. f. (altoire); hultoană, s. f. (altoi); hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi); altoană, s. f. (Mold., altoi).altoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. altoiésc, imperf. 3 sg. altoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. altoiáscăaltoĭésc v. tr. (ung. oltani). Vest. Înfig altoĭ (la pomĭ). Vaccinez. – În Trans. și ultuĭesc (Agrb. Înt. 256), în Mold. hultuĭesc. V. presădesc și alduĭesc.