ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (Înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis.ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio].ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. ( fr. allégation, lat. allegatio)ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis).alegáție s. f. (sil. -ți-e), art. alegáția (sil. -ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (sil. -ți-i-)ALEGÁȚIE ~i f. jur.
Invocare a unei păreri pentru a justifica ceva sau pentru a sprijini o afirmație. /fr. allegation, lat. alegatio, ~onisalegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție.