ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. [Pr.: a-lean] – Din magh. ellen „contra”.
ALEÁN, aleanuri, s. n. 1. Suferință, durere, amar (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. (Rar) Dușmănie. – Magh. ellen „contra”.
ALEÁN s. v. dor.
aleán (aleánuri), s. n. – Suferință, necaz, supărare. Mag. ellén „contra” (DAR). Cihac propune sl. alinŭ „insidios”, care pare mai puțin convingător. Limba actuală începe să confunde alean cu der. de la a alina „a consola”; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simțite (Arghezi). – Der. alenșug, s. n. (dușmănie), din mag. ellenség.
aleán s. n., pl. aleánuri
aleán (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. ellen, contra, contrar, dușman). Dușman (Vechĭ). Cĭudă, necaz, dușmănie (Trans.): a avea alean pe cineva. Dor, tristeță: a-țĭ spune aleanu. Melancolie, visare: l-a cuprins aleanu. În alean, într’ alean (Vechĭ), în potrivă [!], contra.
ALEÁN ~uri n. 1) Suferință, durere sufletească; amar; durere. 2) Sentiment de melancolie produs de dorința de a revedea pe cineva sau ceva drag; nostalgie; dor. [Sil. -lean] /ung. ellen