ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc.; albișoară. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itură.
ALBITÚRĂ, albituri, s. f. 1. (La pl.) Rufărie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de plătică, babușcă etc. 3. (Reg.) Nume dat rădăcinilor de pătrunjel și de păstârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spațiu alb între rânduri. – Din alb² + suf. -(i)tură.
ALBITÚRĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. rufărie. 2. (TIPOGR.) reglet. (~ completează spațiile albe dintre rânduri.) 3. v. blanc. 4. (IHT.) baboiaș, caracudă, mărunțiș, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (~ se numește orice pește mic de culoare albă sau argintie.)
albitúră s. f., g.-d. art. albitúrii; pl. albitúri
albitúră f., pl. ĭ (d. alb). Amestecătură de peștĭ micĭ (maĭ ales batcă, cîrjancă ș. a.) sărațĭ și expușĭ ca marfă. (V. fîță, chisoagă). Pl. Rufe: a spăla albiturile (V. negriturĭ).
ALBITÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie; rufărie. 2) Nume dat mai multor specii de pești mici (plătică, babușcă). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte și rânduri pentru a completa spațiile albe. 4) Spațiu alb dintre cuvinte și rânduri. /alb + suf. ~itură