ALBII

ALBII

ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.
ALBIÍ, pers. 3 albiește, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.
albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéște (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
albií vb., ind. prez. 3 sg. albiéște (sli. -bi-e-), imperf. 3 sg. albiá (sil. -bi-a); conj. prez. 3 sg. și pl. albiáscă; ger. albiínd (sil. -bi-ind)
ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Carne albă = carne de pasăre sau de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S. m. Denumire dată, după revoluția franceză, contrarevoluționarilor și conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obținută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate și precocitate ridicate, crescute pentru producția de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. A decolora, parțial sau total, un anumit produs. Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). Fig. A străluci. – Din alb.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.
BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care crește în zona muntoasă, înalt până la 50 m, cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de ace de culoare verde-închis, persistente, cu florile și semințele în conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupăr cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-roșu = molid. ◊ (În sintagma) Apă de brad = a) amestec de apă și ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea încăperilor sau a apei de baie; b) băutură alcoolică aromată cu esență din semințe de ienupăr. Lemnul arborelui descris mai sus. Brad (1) tăiat și împodobit cu globuri, jucării, bomboane etc. cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou; pom de Crăciun. Vârf sau crengi de brad (1) cu care se împodobesc carul și porțile mirilor la nunți. 2. (Art.) Numele unei hore care se joacă, în ajunul nunții, la casa miresei; melodie după care se execută această horă. – Cf. alb. *bradh, bredh.
NUFĂR, nuferi s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
A ALBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
A SE ALBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb
ALB1 n. 1) Culoare obținută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeață. ◊ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanță de această culoare. ~ul dinților. ◊ ~ul ochiului sclerotică. /lat. albus
ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ◊ Carne carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de pește (răpitor). Noaptenoapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămânasăptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua timpul când s-a luminat de-a binelea. / lat. albus
ÁLBIE ~i f. 1) Vas lunguieț, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaș al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /lat. alvea
ALB2, -Ă, albi, -e, adj. I. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ◊ Expr. Alb la față = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici așa, nici așa; b) fără multă vorbă; deodată. Strânge bani albi pentru zile negre = fii econom, fii prevăzător. Armă albă = armă cu lamă de oțel. Carne albă = carne de vițel sau (piept) de pasăre, p. ext. carne de pește. Hârtie (sau coală) albă = hârtie (sau coală) nescrisă. Rând alb = spațiu nescris între două rânduri scrise. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. Cărunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva). 2. (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparține rasei albe. 3. Incolor, transparent. II. Fig. 1. Limpede, luminos, însorit. Când s-au trezit ei era ziulica albă (CREANGĂ). ◊ Expr. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. Nopți albe = nopți luminoase, obișnuite în perioada solstițiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° și 65° nord și sud. Zile albe (sau, rar, lumea albă) = viață tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 2. Nevinovat. 3. (Despre versuri) Fără rimă. 4. (Adesea substantivat) Care aparținea mișcării contrarevoluționare în perioada războiului civil din Rusia; contrarevoluționar. Gărzile albe. – Lat. albus.
ALB1 s. n. 1. Culoare albă. ◊ Expr. Negru pe alb, servește ca asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure; în scris. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanță etc. de culoare albă. Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). – Lat. albus.
ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. Intranz. A încărunți; a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe); a străluci. Prin frunze ascunsă albește o vale (MACEDONSKI). Tranz. Fig. A lumina. – Lat. *albire.
ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din scândură sau dintr-un trunchi despicat în două și scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta în mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adâncitură în scoarța pământului, prin care curge o apă; matcă. – Lat. alveus „adâncitură, albie de râu”.
ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Din alb2 + suf. -iu.
PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori înalți, cu ramuri subțiri (îndreptate în sus) (Populus). Cînd va face plopul mere și răchita micșunele (= niciodată). ◊ Expr. Mătușă (sau unchi, văr etc.) de plop = rudă îndepărtată. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarța netedă, albă-cenușie și cu frunzele argintii pe partea inferioară (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarța crăpată, de culoare închisă, al cărui lemn moale se întrebuințează în industrie și a cărui scoarță se folosește la tăbăcitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurător (sau -de-munte) = specie de plop ale cărui frunze tremură la cea mai mică adiere a vîntului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).
álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
iárbă-álbă (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-álbe
ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. s********t; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) știubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)
ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunți.
ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. și Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ râului.)
ALBÍU adj. v. albicios.
ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.
APĂ-ÁLBĂ s. v. albeață, cataractă.
BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad roșu (Picea abies) = molid, (reg.) târș, (Transilv.) sihlă.
BURUIANĂ-ÁLBĂ s. v. ciuin, odagaci, săpunariță.
CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.
ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.
FERECĂ-ÁLBĂ s. v. aglică.
FLUTURE-ÁLB s. v. albiliță, fluture-de-varză.
FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.
LEMN-ÁLB s. v. salcâm.
LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
MARELE ÁLB s. (ZOOL.) york mare. (~ este o specie de porci.)
MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.
MUȘTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Si-napis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
MUTĂTOÁRE s. (BOT.; Bryonia alba) împărăteasă, (reg.) brei, curcubețea, tidvă-de-pământ.
NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumieră, (reg.) plută, plutniță, plămână-albă, tidvă-de-apă. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) plută, mai-de-apă, plămână-galbenă.
PLOP s. (BOT.) 1. (Populus alba) plută. 2. (Populus nigra) (reg.) plopotaș, plută. 3. (Populus tremula) (reg.) plută. 4. (Populus canescens) (reg.) plută.
POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.
PRAF ÁLB s. v. c*****ă.
PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.
RAPIȚĂ ÁLBĂ s. v. muștar.
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.
ROTOȚELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.
SÁLCIE s. (BOT.) 1. (Salix alba) (reg.) lozie, răchită. 2. (Salix viminalis) lozie, mlajă, răchită, răchițică, (reg.) străvăț. 3. (Salix cinerea) zălog, (reg.) iovă, loză, răchită. 4. salcie pletoasă (Salix babylonica) = salcie plângătoare, (reg.) lozie, răchită, răchițică; salcie plângătoare (Salix babylonica) = salcie pletoasă, (reg.) lozie, răchită, răchițică.
SISINÉI s. pl. (BOT.; Pulsatilla alba) (reg.) oiță, omeluțe (pl.), vișină-de-munte.
STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
A (se) albi ≠ a (se) înnegri
Alb ≠ negru
álba s.f. art. (pop.) 1. ziua, zorile, aurora 2. zăpada
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
álbie (álbii), s. f. – 1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe
alb s. n.
álba (zorii zilei) s. f. art.
albí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. și pl. albeáscă
álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)
albíu adj. m., f. albíe; pl. m. și f. albíi
ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.
flúture-álb s. m.
iárbă-álbă s. f.
plop alb s. m. + adj.
poálă-álbă s. f.
rotoțéle-álbe s. f. pl.
urs alb s. m. + adj.
álb, adj. (lat. albus). De coloarea [!] zăpeziĭ saŭ lapteluĭ. Fig. Inocent: alb ca zăpada. S. m. Om de rasa albă. Adept al partiduluĭ conservator (după crinu alb, care era emblema Bourbonilor), în opoz. cu roș, liberal. S. n., pl. urĭ. Coloarea albă. Spațiŭ liber pe o pagină. Arme albe, arme care taĭe sau împung (nu arme de foc). Banĭ albĭ (p. zile negre), banĭ în general (pin [!] aluz. la argint). Noapte albă, noapte nedormită. Săptămîna albă saŭ a brînzeĭ, cea din aintea [!] postuluĭ mare, cînd se mănîncă lapte, brînză, oŭă. Versurĭ albe, versuri fără rimă. A da cartă cuĭva, a-ĭ da puterĭ depline să facă ce vrea. Poliță în alb, poliță fără data scadențeĭ. A fi văzut albu’ n căpistere (adică făina), a te fi asigurat de dobîndirea unuĭ lucru. A intrat alba’ n sat, a intrat aurora’ n sat, s’ a luminat de ziŭă. Tot alba’ n doĭ banĭ, tot vechea poveste (ĭapa cea albă vîndută pe doĭ banĭ). A fi ros (orĭ mîncat) ca alba de ham, a fi ros de nevoĭ, a fi plictisit de o treabă. Albu ochĭuluĭ, scleorotica. Alb de argint orĭ de plumb, cerusă. Alb de balenă, s*********a. Alb de Spania, cretă friabilă.
albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s’ aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).
álbie (lat. pop. álbia, cl. álveus, albie. V. albină). 1. Copaĭe, covată, vas lung scobit dintr’ un singur lemn, cu fundu rătund [!], de păstrat ceva, de scăldat orĭ de legănat copiiĭ. Fig. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l batjocuri [!] răŭ. (V. chersîn, cop). 2. Patu (matca) unuĭ rîu. – Și álvie (Sadov. VR. 1928,1,29).
albúĭ (vest) și -íŭ (est) adj. Rar. Cam alb.
CASA ALBĂ, reședința președinților S.U.A., situată în Washington. Construită în 1814-1817 după planurile arhitectului James Hoban.
CETATEA ALBĂ, oraș, port la limanul Nistrului, la 18 km de Marea Neagră; 54 mii loc. (1987). Ind. alim. (carne, ulei); instrumente medicale. Muzeu de artă. Veche așezare; colonie grecească, întemeiată de milesieni la începutul sec. 6 î. Hr. (Tyras); în ev. med. a fost un important centru al comerțului internațional. Atestată documentar de la mijlocul sec. 10, a fost cucerită în 1241 de tătari. Din c. 1290, la C.A. a existat o puternică colonie genoveză (Maurocastron sau Moncastro). La sfîrșitul sec. 14 a intrat în stăpînirea Moldovei și a cunoscut o intensă dezvoltare în timpul domniilor lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare, devenind unul dintre cele mai importante centre comerciale și cea mai amplă și mai puternică dintre cetățile Moldovei medievale; cucerită de turci (1484), s-a aflat în stăpînirea acestora (sub numele de Akkerman); prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc din 1806-1812, C.A. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia. În 1918, în urma procesului desăvîrșirii statului național unitar român, orașul, împreună cu întreaga Basarabie, s-a unit cu România. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost reocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S. Azi Belgorod Dnestrovski.