ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Albastră + suf. -iță.
ALBĂSTRÍȚĂ, albăstrițe, s. f. (Bot.) Albăstrea. – Din albastră + suf. -iță.
ALBĂSTRÍȚĂ s. v. albăstrea.
albăstríță s. f., g.-d. art. albăstríței; pl. albăstríțe
albăstríță f., pl. e (d. albastru). Centauree cu floare albastră, foarte comună în grîne (centauréa cyanus) numită și floarea grîuluĭ, corobatică, ghioc, vinețea, zglăvoc și sporiș. (În Olt. poporu crede că atîta de groasă va cădea zăpada ĭarna cît crește ĭa [!] vara). – Și albăstrea.
ALBĂSTRÍȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu flori albastre, care crește prin culturi de cereale. ~ de câmp. /albastru + suf. ~iță