ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei. – V. alarma.
ALARMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) alarma. [ alarma].
ALARMÁRE, alarmări, s. f. Acțiunea de a (se) alarma.
Alarmare ≠ liniștire
alarmáre s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) îngrijora. Tranz. A pune în stare de alertă, de pregătiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.
A ALARMÁ ~éz tranz. 1) A face să se alarmeze; a alerta. 2) A pune în stare de alarmă; a da alarma. /fr. alarmer
A SE ALARMÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de alarmă; a se neliniști; a se alerta. /fr. alarmer
ALARMÁ vb. I. 1. refl., tr. A (se) neliniști. A (se) înfricoșa; a (se) speria. 2. tr. A da alarma; a pune în stare de alarmă. [ fr. alarmer].
ALARMÁ vb. I. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta. II. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1). ( fr. alarmer)
ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) neliniști, a (se) speria. Tranz. A pune în stare de atenție mare, de pregătiri. A alarmat tabăra. – Fr. alarmer.
ALARMÁ vb. v. îngrijora.
A (se) alarma ≠ a (se) calma, a (se) astâmpăra, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli
alarmá vb., ind. prez. 1 sg. alarméz, 3 sg. și pl. alarmeáză
alarméz v. tr. (fr. alarmer). Umplu de alarmă, de îngrijorare.