ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca.
ALAGEÁ2, alagele, s. f. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. – Tc. alaca.
ALAGEÁ1 s. f. (Rar) Încurcătură, belea, bucluc. ◊ Expr. A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli.
ALAGEÁ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.
alageá (alagéle), s. f. – Țesătură de mătasă indiană. – Mr. alăge. Tc. alaca (Șeineanu, II, 14; Lokotsch 50); cf. ngr. ἀλατσᾶς, bg. alağa.
alageá (stofă) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle
alageá f., pl. ele (turc. alağa, dim. d. ala, pestriț; ngr. alantzias, bg. sîrb. alağa. V. șamalagea). Un fel de stofă de matasă [!] (care se imită făcîndu-se și din lînă și din bumbac) din care-șĭ făceaŭ haĭne boĭeriĭ odinioară. Fig. Fam. Păcăleală, înșelăcĭune: aĭ mîncat alageaŭa! – Și halagea: a întinde halageaŭa munțiĭ, a porni veselia nunțiĭ (Delv.).