AIURÍRE s. f. v. aiurare.
AIURÍRE s. f. v. aiurare.
AIURÍ vb. IV. v. aiura.
AIURÍ vb. IV. v. aiura.
aiurí (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiurésc, imperf. 3 sg. aiureá; conj. prez. 3 să aiureáscă