AFURCÁRE, afurcări, s. f. Acțiunea de a afurca și rezultatul ei. – V. afurca.
AFURCÁRE s.f. (Mar.) Acțiunea de a afurca. [ afurca].
AFURCÁRE s. f. Acțiunea de a afurca.
afurcáre s. f., g.-d. art. afurcării; pl. afurcări
AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. A ancora o navă cu ajutorul a două ancore, având lanțurile cu lungime egală și fixate într-un punct cu o cheie. – Din it. afforcare.
AFURCÁ vb. I. tr. (Mar.) A fixa o corabie de fundul apei cu ajutorul a două ancore. [P.i. afúrc și -chez. / it. afforcare, fr. affourcher].
AFURCÁ vb. tr. a ancora o navă cu ajutorul a două ancore. ( it. afforcare)
AFURCÁ, afúrc, vb. I. Tranz. (Rar) A fixa o navă cu două ancore ale căror lanțuri sunt prinse printr-o cheie de care se leagă și lanțul navei. – Fr. affourcher.
afurcá vb., ind. prez. 1 sg. afúrc, 3 sg. și pl. afúrcă
afúrc, a -á v. tr. (d. furcă după fr. affourcher). Mar. Dispun în formă de furcă lanțurile a doŭă ancore lăsate în apă.