AFUMĂTÓR s. n. v. afumătoare.
afumătór adj. m., pl. afumătóri; f. sg. și pl. afumătoáre
afumătór, -oáre adj. Care afumă. Substanțe afumătoare: smirna și tămîĭa îs afumătoare. S. f., pl. orĭ. Instrument de afumat (căție saŭ cădelniță).
AFUMĂTÓR ~i m. Persoană care afumă. /a afuma + suf. ~tor