AFRONTÁRE s. f. (Med.) Apropiere a marginilor unei plăgi pentru o bună cicatrizare a acesteia. [Var.: afruntáre s. f.] – Cf. afrunta.
AFRONTÁRE s.f. Acțiunea de a afronta și rezultatul ei. [ afronta].
afrontáre (a-fron-) s. f., g.-d. art. afrontắrii
AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt. – Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).
AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [ fr. affronter].
AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. ( fr. affronter)
afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză
afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă
afrontáre/afruntáre s. f. (sil. -fron- /-frun-), g.-d. art. afrontării/afruntării; pl. afrontări/afruntări