ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziția care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.
ADVERSATÍV, -Ă adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă (și s.f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. [ lat. adversativus, cf. fr. adversatif].
ADVERSATÍV, -Ă adj. care exprimă o opoziție. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. ( fr. adversatif, lat. adversativus)
ADVERSATÍV, -Ă, adversativi, -e, adj. Care exprimă o opoziție. ◊ Propoziție adversativă = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție adversativă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă. – Fr. adversatif (lat. lit. adversativus).
adversatív adj. m., pl. adversatívi; f. sg. adversatívă, pl. adversatíve
adversatív, -ă adj. (lat. adversativus). Care arată opunerea: ci, însă, dar îs conjuncțiunĭ adversative.
ADVERSATÍV ~ă (~i, ~e): Propoziție ~ă propoziție care exprimă o opoziție față de coordonata ei. Conjuncție ~ă conjuncție care introduce o propoziție adversativă. /lat. adversativus, fr. adversatif