ADUNARE

ADUNARE

ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnul dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea unei trupe etc. într-o formație ordonată. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Grup de oameni strânși la un loc cu un anumit scop. (Urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate, capabil să ia anumite hotărâri. ◊ Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Română. 4. Culegere, colecție (de texte). 5. (Înv.) Petrecere.
ADUNÁRE s. 1. v. acumulare. 2. v. tezaurizare. 3. (MAT.) totalizare, (rar) adiție, adiționare. (~ tuturor cifrelor.) 4. v. convocare. 5. v. recoltare. 6. v. colectare. 7. colecționare, culegere, strângere. (~ unor texte populare.) 8. v. întâlnire. 9. v. întrunire. 10. (POL.) adunare constituantă = constituantă; adunare legislativă = cameră. 11. sfat, (înv.) obște, sobor, zbor. (~ a hotărât următoarele…)
Adunare ≠ scădere
adunáre s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări
adunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfătui ș. a.): a vorbi într’ o mare adunare. Obșteasca adunare (rom. corect Adunarea Obștească), numele primuluĭ parlament românesc. Adunarea deputaților, camera. Adunările legĭuitoare, parlamentu. Aritm. Operațiunea pin [!] care maĭ multe numere de acelașĭ fel se grupează într’ unu singur (se reduc la unu singur). Arm. Semnalu de goarnă saŭ trompetă (în ainte [!] și de darabană) pin [!] care se cheamă toțĭ soldațiĭ la un loc. V. clacă.
ADUNÁ, adún, vb. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegând de ici și de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere într-unul singur. 6. Tranz. și refl. A (se) strânge la un loc, formând un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.
A ADUNÁ adún tranz. 1) A face să se adune. 2) A aduce din mai multe părți punând laolaltă; a strânge. ~ lemne. ~ mere. 3) (bani, avere) A dobândi prin muncă asiduă (punând deoparte); a agonisi; a strânge. 4) mat. (numere) A supune operației de adunare. /lat. adunare
A SE ADUNÁ se adúna intranz. (despre ființe) A veni din toate părțile, întâlnindu-se în același loc; a se strânge. /lat. adunare
ADUNÁRE ~ări f. 1) v. A ADUNA și A SE ADUNA. 2) Întrunire a mai multor persoane pentru a discuta unele probleme de interes comun și a hotărât ceva; reuniune. ~ deschisă. ~ generală. 3) Operație aritmetică prin care două sau mai multe numere se totalizează într-un singur. [G.-D. adunării] /v. a aduna
ADUNÁ, adún, vb. I. I. 1. Tranz. A strânge la un loc ceea ce se află răspândit, împrăștiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate părțile; a strânge, a concentra. 3. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) ghemui. În ochii mei lacrimi s-adună (COȘBUC). 4. Tranz. A culege (alegând de ici și de colo). Merg s-adune Mure fetele (COȘBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere într-unul singur. III. Tranz. și refl. A (se) apropia unii de alții; a (se) strânge formând un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parcă a tunat și i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiți unii de alții strânși la un loc. Refl. A se întâlni, a veni deseori în contact cu alții. – Lat. adunare.
ADUNÁ vb. 1. v. acumula. 2. v. tezauriza. 3. v. economisi. 4. (MAT.) a totaliza, (rar) a adiționa, a însuma, a suma, (înv.) a sumarisi. (A ~ valoarea a doi vectori.) 5. a (se) întruni, a (se) reuni, a (se) strânge, (reg.) a (se) întroloca, a (se) soborî, (Olt. și Munt.) a (se) închelba, a (se) închelbăra. (S-au ~ cu toții.) 6. v. convoca. 7. v. recolta. 8. v. colecta, a strânge. 9. a (se) înmănunchea, a (se) reuni, a (se) strânge. (Și-a ~ versurile în volum.) 10. a colecționa, a culege, a strânge. (~ folclor pe teren.)
A (se) aduna ≠ a (se) scădea
A aduna ≠ a împrăștia, a irosi, a risipi, a scădea
A se aduna ≠ a (se) împrăștia
aduná (adún, adunát), vb. 1. a strînge, a culege. 2. A acumula, a îngrămădi. 3. A adăuga, a însuma. 4. (refl.) A se strînge. – Mr. adun, megl. dun, istr. aduru. Lat. adūnāre (Pușcariu 31; REW 209; DAR); cf. it. adunare, cat., sp., port. aunar, v. fr. auner.Der. adunare, s. f. (întrunire; strîngere, culegere; adăugare, însumare); adunat, s. n. (recoltă, cules); adunător, adj. (unealtă de strîns); adunător, s. n. (numărătoare); adunătură, s. f. (grămadă; lucruri de nimic), care ar putea fi reprezentantul direct al unei formații lat., cf. abruz. adunatura.
aduná vb., ind. prez. 1 sg. adún, 3 sg. și pl. adúnă
adún, a v. tr. (lat. adúno, -áre d. ad, la, și unus, unu; it. adunare). Reduc o mulțime la unu, fac adunarea: am adunat toate cifrele Strîng: a aduna banĭ albĭ pentru zile negre (Prov). Culeg: albinele adună mĭerea din florĭ V. refl. Mă reunesc: a tunat și s’ aŭ adunat (Expresiune de dispreț p. societățĭ rele).
ADUNAREA CONSTITUANTĂ, adunare aleasă conform prevederilor Legii electorale din 1864, cu menirea de a pune bazele regimului politic instaurat la 11 febr. 1866. Una din primele sale măsuri a constituit-o proclamarea lui Carol de Hohenzollern ca domnitor al României. După adoptarea Constituției, la 29 iun. 1866, și-a încetat activitatea.
ADUNAREA DEPUTAȚILOR, camera inferioară a Parlamentului român, creată prin Constituția din 1866. Modul de alegere și de funcționare a suferit modificări de-a lungul timpului. A fost desființată prin decret la 5 sept. 1940. Și-a reluat activitatea în urma alegerilor din 20 mai 1990. V. și Parlament.
ADUNAREA ELECTIVĂ A MOLDOVEI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din dec. 1858, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei la Convenția de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 28 dec. 1858, iar în ședința din 5 ian. 1859 a ales cu unanimitate de voturi pe Al. I. Cuza ca domn al Moldovei. În dec. 1859 a fost dizolvată; în 1860, în urma unor alegeri s-a constituit o nouă A. care a fuzionat cu cea a Țării Românești, formîndu-se Adunarea Electivă a României.
ADUNAREA ELECTIVĂ A ROMÂNIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunării Elective a Țării Românești cu cea a Moldovei. A adoptat măsuri privind unificarea legislațiilor Principatelor Unite. În cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianță între conservatori și liberalii radicali, în scopul detronării lui Al. I. Cuza și înlocuirii lui cu un prinț dintr-o familie domnitoare străină, conform rezoluțiilor Adunărilor Ad-Hoc. Neînțelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza să dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O nouă A. a fost aleasă în toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvată, fiind înlocuită cu Adunarea Constituantă.
ADUNAREA ELECTIVĂ A ȚĂRII ROMÂNEȘTI, organ al puterii legislative, constituit în urma alegerilor din ian. 1859, în conformitate cu dispozițiile electorale ale Anexei Convenției de la Paris (7 aug. 1858). Și-a deschis lucrările la 22 ian. 1859 și a ales în unanimitate pe Al. I. Cuza, domnul Moldovei și ca domn al Țării Românești (24 ian. 1859), înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor. Dizolvată în dec. 1859. În 1860 a fost contituită o nouă A., dizolvată în 1861. În același an se formează o altă A., care a fuzionat cu cea a Moldovei, formîndu-se Adunarea Electivă a României.
ADUNAREA NAȚIONALĂ CONSTITUANTĂ A BUCOVINEI, adunare întrunită la Cernăuți în ziua de 27 oct. 1918, care a hotărît unirea acestui străvechi teritoriu românesc cu patria mamă; a ales Consiliul Național în frunte cu Iancu Flondor, care a preluat conducerea Bucovinei pînă la înfăptuirea Unirii.
ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA, mare adunare populară convocată la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din inițiativa Consiliului Național Central Român, și la care reprezentanții din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș au decis, în unanimitate, unirea cu România. Moment de apogeu al luptei naționale a românilor, A. a constituit un eveniment revoluționar în cursul căruia s-au ridicat mari probleme care stăteau în fața poporului român: desăvîrșirea statului național unitar român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalității în drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim politic democratic. Eșuînd tratativele duse la Arad cu noul guvern ungar al contelui Károly Mihály, la 18 nov. 1918, în numele Marelui Sfat al Națiunii Române a fost lansat un manifest Către popoarele lumii, prin care se făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările juste ale populației românești și, în consecință, hotărîrea națiunii române de „a-și înființa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber și independent”. În vederea realizării acestui deziderat, în finalul manifestului se cerea sprijinul întregului popor român „cu care una vom fi de aici înainte în veci”. La Adunarea Națională ținută în ziua de 1 dec. 1918 în sala casinei din Alba Iulia participă 1.228 de delegați (deputați) aleși în circumscripțiile electorale, precum și de diferite instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățămînt, religioase, militare, de femei, de sindicat ș.a. În același timp, pe numele Adunării Naționale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnături din toate părțile Transilvaniei. În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunării, format din: Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Demetriu Radu – președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui secretariat. în componența a nouă personalități transilvănene. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, salutînd pe cei prezenți, declară Adunarea de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Cuvîntarea solemnă rostită de Vasile Goldiș face o schiță de istorie românească și se încheie cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți (la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918), decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România„. Apoi, la tribuna adunării au luat cuvîntul reprezentanții celor două partide politice: Iuliu Maniu (Partidul Național Român) și Iosif Jumanca (Partidul Social-Democrat), care evocînd lupta poporului român pentru unitate națională și dreptate socială, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societății românești. Proiectul de rozoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de Marea Adunare Națională cu ovații prelungite, manifestîndu-se astfel nestrămutata hotărîre pentru înfăptuirea Marii Uniri. Pentru cîrmuirea Transivaniei pînă la întocmirea Constituantei, Adunarea Națională hotărăște alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleși de A. imediat, iar restul de 50 să fie cooptați de către însuși Marele Sfat Național. Acesta, la rîndul său numește guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea actului istoric, cei peste 100.000 DE participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia adunați pe cîmpul lui Horea aprobă cu aclamații entuziaste hotărîrea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. În timp ce la Alba Iulia se hotăra actul istoric al Unirii, în satele și orașele Transilvaniei aveau loc adunări de solidarizare și aprobare a hotărîrilor luate. Două săptămîni mai tîrziu, actul Unirii a fost înmînat în cadru solemn regelui Ferdinand I, în ziua de 14 dec. 1918, de către o delegație a Marelui Sfat Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul rostit cu acest prilej, V. Goldiș făcînd unele considerații asupra actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerințăa istoriei și civilizației umane, arăta ”că prin această unire, după cea a Basarabiei și apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc, unirea într-un singur stat al tuturor românilor„. Prin decretele legii din 11/14 și 18/30 dec. 1918, Consiliul de Miniștri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice românești cu Țara-mamă, România. Încununare a aspirațiilor de veacuri ale poporului român pentru eliberare națională, rezultat al luptei duse de forțele social-politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment c******l în istoria românilor – a marcat desăvîrșirea procesului de realizare a statului național unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluție a economiei, științei și culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de Parlament, ca zi națională a României.
ADUNAREA STĂRILOR, instituție medievală de stat care cuprindea pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale privilegiate. Comună tuturor statelor, avea atribuții politice, juridice, militare, administrative și fiscale. În izvoarele istorice apare cu numele de Sfatul țării, Adunarea obștească, Dieta țării ș.a.
ADUNĂRI AD-HOC, organe cu caracter consultativ în Moldova și în Țara Românească, alcătuite din reprezentanți aleși ai tuturor claselor și categoriilor sociale convocate la Iași și București la 22 sept. / 4 oct., respectiv 30 sept. / 12 oct. 1857. Au hotărît: autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor într-un singur stat cu numele de România, numirea ca domn a unui prinț
străin dintr-o familie domnitoare din Europa, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri. Numite și Divanuri ad-hoc.