ADMIRÁRE s. f. (Înv.) Admirație. – V. admira.ADMIRÁRE s. f. (Rar.) Admirație. – V. admira.admiráre s. f., g.-d. art. admirării; pl. admirăriADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.A ADMIRÁ admír tranz. A privi cu multă plăcere și bucurie. ~ natura. /fr. admirer, lat. admirariADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. [P.i. admir. / fr. admirer, cf. lat. admirari].ADMIRÁ vb. tr. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. ( fr. admirer, lat. admirare
)ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Fr. admirer (lat. lit. admirari).A admira ≠ a disprețui, a detesta, a nesocotiadmirá (-r, -át), vb. – A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de admirație. Fr. admirer. – Der. (din fr.) admirabil, adj.; admirativ, adj.; admirație, s. f.; admirator, adj.admirá vb., ind. prez. 1 sg. admír, 3 sg. și pl. admírăadmír, a -á v. tr. (lat. admiror, – rári). Privesc cu mirare, plăcere și stimă.admirațiúne f. (lat. admirátio, -ónis). Acțiunea de a admira. – Și -ație și -are.