ACCIDENT

Print Friendly, PDF & Email

ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s. n. (5) accidenți, s. m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alterație. Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.
ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală. Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însușire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esența, de ființa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonația unei note. V. alterație. Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].
ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza). II. s. m. alterație. (< fr. accident, lat. accidens)
ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întâmplare neplăcută care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. Întâmplare nenorocită care aduce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva. 2. Neregularitate a solului. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, alterează înălțimea unui sunet cu un semiton sau două. – Fr. accident (lat. lit. accidens, -ntis).
ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelație, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alterație.
accidént (-te), s. n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident.Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidență, s. f. (lucrare tipografică ce folosește în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidențar, s. m. (zețar care se ocupă cu accidențe).
accidént (muz.) s. m., pl. accidénți
accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte
accidént n., pl. e (fr. accident d. lat. áccidens, -éntis. care se întâmplă. V. incident). Întîmplare neprevăzută. Nenorocire. Accident de teren, rîdĭcătură saŭ adîncătură. Pict. Accidente de lumină, combinațiune a luminii și a umbrelor pe tabloŭ. Muz. (și masc.). Semn care modifică nota (diez, bemol, becar).
ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulație. 2) Defect în funcționarea unei mașini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis

« Înapoi la dicționar