ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.
ACCESÓRIU, -IE adj. Care însoțește un element principal, fiind dependent de acesta. (s.n.; la pl.) Piese anexe ale unei mașini etc. [Cf. lat. accessorius, fr. accessoire].
ACCESÓRIU, -IE I. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial. II. adj., s. n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex. ( fr. accessoire, lat. accessorius)
ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat, n.) Accesorii de îmbrăcăminte. – Fr. accessoire (lat. lit. accessorius).
ACCESÓRIU adj. v. auxiliar.
accesóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. accesórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. accesórii
accesóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (sil. -ri-i-)
accesóriŭ, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauză accesorie S. n. Lucru accesoriŭ: a lua accesoriŭ drept principal. Accesoriile uneĭ mașinĭ, bucățile care o compun orĭ o întrețin. Adv. În mod accesoriŭ.
ACCESÓRIU1 ~e (~i) Care însoțește un element principal; suplimentar. [Sil. -riu] /lat. accessorius, fr. accessoire
ACCESÓRIU2 ~i n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei mașini sau ale unui aparat. ~i de automobil. 2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.). [Sil. -riu] /lat. accessorius, fr. accessoire