ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.
ACCEPȚIÚNE s.f. v. accepție.
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.
ACCEPȚIÚNE s. v. sens.
accepțiúne f. (lat. accéptio, -ónis). Rar. Preferență: a da dreptate fără accepțiune de persoane. Gram. Înțelesu în care se ĭa o vorbă: accepțiune proprie saŭ figurată, de ex.: căldura foculuĭ (propriŭ) căldura discursuluĭ (figurat). – Și -épție.