ACCÉPȚIE, accepții, s. f. Înțeles, sens, valoare a unui cuvânt, a unui afix etc. [Var.: accepțiúne s. f.] – Din fr. acception, lat. acceptio, -onis.
ACCÉPȚIE s.f. Sens în care este folosit la un moment dat un cuvânt; semnificație, înțeles, sens. [Gen. -iei, var. accepțiune s.f. / cf. fr. acception, lat. acceptio].
ACCÉPȚIE s. f. sens, înțeles al unui cuvânt; semnificație. ( fr. acception, lat. acceptio)
ACCÉPȚIE, accepții, s. f. Înțeles, sens al unui cuvânt. [Var.: accepțiúne s. f.] – Fr. acception (lat. lit. acceptio, -onis).
ACCÉPȚIE s. v. sens.
accépție s. f. (sil. -ți-e), art. accépția (sil. -ți-a), g.-d. art. accépției; pl. accépții, art. accépțiile (sil. -ți-i-)
ACCÉPȚIE ~i f. Sens pe care îl are un cuvânt; semnificație. [G.-D. accepției; Sil. -ți-e] /fr. accception, lat. acceptio, ~onis
accepțiúne f. (lat. accéptio, -ónis). Rar. Preferență: a da dreptate fără accepțiune de persoane. Gram. Înțelesu în care se ĭa o vorbă: accepțiune proprie saŭ figurată, de ex.: căldura foculuĭ (propriŭ) căldura discursuluĭ (figurat). – Și -épție.