ACCEPTARE

Print Friendly, PDF & Email

ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă. Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.
ACCEPTÁRE s.f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei; primire, consimțire. (Cont.) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].
ACCEPTÁRE s. f. 1. acțiunea de a accepta. 2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă. (< accepta)
ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta; primire, consimțire. (În decontările între întreprinderile socialiste) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordin dat băncii de întreprinderea cumpărătoare pentru achitarea documentului de plată acceptat.
ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaștere. (~ unui alt punct de vedere.)
Acceptare ≠ dezaprobare, renunțare, respingere
acceptáre s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu…; a primi, a consimți să…; a admite, a aproba, a încuviința. A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare
ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să…; a fi de acord cu…; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.
A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter.Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte
accept și -éz, a v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s’ o plătesc la scadență.
acceptațiúne f. (lat. acceptátio, -ónis). Acțiunea de a accepta. – Și -áție, dar ob. -áre.

« Înapoi la dicționar