ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).
ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [ lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].
abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)
ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcând abstracție de rest. – Fr. abstraire (după trage).
abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás
abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage
A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /lat. abstrahere
abstrág, -trás, a -tráge v. tr. (lat. ábs-traho, -tráhere, după trag). Fac abstracțiune: să abstragem faptu cutare, să abstragem că părțile nu-s egale.