ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme.
ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin atitudinea înțelegătoare a suveranilor față de cerințele progresului, de sfaturile gânditorilor luminați etc. – Din fr. absolutisme.
ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocrație. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii. /fr. absolutisme
ABSOLUTÍSM s.n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; formă de guvernământ bazată pe puterea nelimitată a unui monarh; monarhie absolută. V. tiranie, autocrație, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].
absolutísm s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. ( fr. absolutisme)
ABSOLUTÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernământ bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. – Fr. absolutisme.
ABSOLUTÍSM s. (POL.) autocrație, (înv.) samoderjavie.
absolutísm s. n., g.-d. art. absolutísmului
absolutízm n., pl. e (d. absolut). Teorie saŭ practică a unei autorități absolute (fără amestecu miniștrilor saŭ parlamentuluĭ).