ABSENȚĂ

ABSENȚĂ

ABSENȚĂ

ABSÉNȚĂ, absențe, s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
ABSÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. (Fig.) Neatenție, distracție; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].
absénță s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. ( fr. absence, lat. absentia)
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).
ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.
Absență ≠ prezență
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.
ABSÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /fr. absence, lat. absentia