ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau altă circumstanță. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbii latine, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărțirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ Ablativ absolut = construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziție circumstanțială. – Din fr. ablatif, lat. ablativus.
ABLATÍV s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = construcție a limbii latine corespunzătoare unei propoziții circumstanțiale, în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ sau, când predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordându-se în gen, număr și caz cu fostul subiect al propoziției secundare. [ lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].
ablatív1 s. n. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ◊ ~ absolut = construcție sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziție circumstanțială, dintr-un substantiv (sau pronume) și un participiu în ablativ. ( lat. ablativus, fr. ablatif)
ablatív2, -ă adj. (despre materiale) care poate suferi ablațiuni. ( lat. ablativus, fr. ablatif)
ABLATÍV, ablative, s. n. Caz al declinării care indică, în unele limbi, punctul de plecare, iar în limba latină și instrumentul, cauza etc. ♢ (În limba latină) Ablativ absolut = construcție cu rol de propoziție circumstanțială în care subiectul și numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).
ablatív s. n., pl. ablatíve
ablatív n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al șaselea caz, care arată originea saŭ instrumentu în declinarea latină.
ABLATÍV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. ◊ ~ absolut construcție sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în ablativ și dintr-un substantiv sau pronume în același caz. [Sil. a-bla-] /lat. ablativus, fr. ablatif