ABILITARE

Print Friendly, PDF & Email

ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. – V. abilita.
ABILITÁRE s.f. Acțiunea de a abilita și rezultatul ei. [< abilita].
ABILITÁRE, abilitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abilita și rezultatul ei.
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din fr. habiliter, lat. habilitare.
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.
A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare
ABILITÁ vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].
abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. (Germanism) A recunoaște unei persoane, în urma unui examen, o anumită calificare (în trecut, calitatea de docent). – Germ. habilitieren (lat. lit. habilitare).
ABILITÁ vb. v. autoriza, delega, împuternici, învesti.
abilitá vb., ind. prez. 1 sg. abilitéz; 3 sg. și pl. abiliteáză
abilitațiúne f. (lat. habilitatio, -ónis). Acțiunea de a abilita. – Și -áție, dar ob. -áre.
abilitéz v. tr. (lat. habilito, -áre. V. reabilitez). Fac abil, daŭ abilitate (putere) pin [!] lege saŭ examin [!]: a abilita pe cineva ca docent.

« Înapoi la dicționar