X

ABATERE

ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2.ABÁTERE s.f. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei. Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcție. [ abate]. abátere s. f. 1. acțiunea de a (se) abate. încălcare a unor dispoziții. 2. diferența dintre valoarea nominală a unei mărimi și valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. ( abate)ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei; îndepărtare; călcare, încălcare; infracțiune, contravenție. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepție. 2. Diferența dintre valoarea măsurată și valoarea reală a unei mărimi. (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.ABATERE s.f. (Mold.) Înclinație, vocație, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i învețe legea și alte învățături și meșteșugu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V.
Etimologie: abate.
Vezi și abătut.ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepție.abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteriabátere f. Acțiunea de a saŭ de a se abate. Digresiune. Deviere. Infracțiune. Excepțiune.ABÁTE2, abat, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4,5) din fr. abattre.ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /fr. abattre, lat. abbattereA SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /fr. abattre, lat. abbattereABÁTERE ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziții legale. 2) tehn. Diferență între valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. [G.-D. abaterii

] /v. a abateABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere]. abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. ( lat. abbattere, fr. abattre)ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). Tranz.
A aduce. Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî. Năprasnica secure… abate toți copacii (ALECSANDRI). Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătútABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.ABÁTE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.A (se) abate ≠ a (se) îndreptaabáte (abătút, abătút), vb.1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.abáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. și pl. abátă; part. abătútabát abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s’a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.
Povestitor:
Related Post

This website uses cookies.