ABȚINERE

Print Friendly, PDF & Email

ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. – V. abține.
ABȚÍNERE s.f. Acțiunea de a se abține și rezultatul ei. [< abține].
ABȚÍNERE, abțineri, s. f. Acțiunea de a se abține; reținere.
ABȚÍNERE s. înfrânare, reținere, stăpânire.
abțínere s. f. → ținere
ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la…). A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).
A SE ABȚÍNE mă abțín intranz. 1) A renunța voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-și exprima părerea sau votul. /<fr. [s’]abstenir
ABȚÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s’abstenir, după ține].
abțíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunța, a nu-și exprima punctul de vedere. (< fr. s’abstenir, lat. abstinere)
ABȚÍNE, abțín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține (de la…). A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. – Fr. (s’)abstenir (după ține).
abținé (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțín, 2 sg. te abțíi, 1 pl. ne abțínem, 2 pl. vă abțíneți, 3 pl. se abțín; conj. prez. 3 să se abțínă; ger. abținấndu-se; part. abținút
ABȚÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni.
abțíne vb. → ține
abțin și abțiŭ(mă), -út, a -țineá (est) și -țíne (vest) v. refl. (lat. abs-tinére. V. țin). Mă opresc (mă înfrînez) de la un lucru: a te abține de la fumat, de la vot.

« Înapoi la dicționar